Formula 1

[F1][bsummary]

Fotbal Intern

[Fotbal Intern][bsummary]

Filme online

[Film][bsummary]

Jocuri/Games

[Jocuri][bigposts]

Seriale

[Seriale Noi][bsummary]

Turul Frantei 2019

[ciclism][bsummary]

Seriale Terminate

[Seriale terminate][twocolumns]

Under The Dome – 1×02 – “The Fire” (recenzie)

Under The Dome – 1×02 – “The Fire”
July 8, 2013 by Indru

Toată lumea mâinile-n aer! Cine nu sare cu noi e fraier!
Toată lumea mâinile-n aer!
Cine nu sare cu noi e fraier

Episodul doi din „Under The Dome” începe să-mi mai clarifice din aspecte, și, mult mai important, să mă ajute să rețin mai multe nume de personaje. 

Așadar, care-i faza cu Domul săptămâna asta? Pornim de unde am plecat săptămâna trecută, și aflăm (pe căi oficiale) că șeriful e mort și (teoretic) îngropat dat fiind că i-a sărit peacemaker-ul din piept (mulțumesc lui Betty Blue pe această cale pentru explicație, nu mă prinsesem săptămâna trecută :P).

Angie e frustrant de captivă, și Junior e la fel de malefic. Se oprește brusc și în mod repetat în pumnii lui Barbie, atunci când vrea să se dea mare mascul pe lângă el. M-a bucurat faptul că și-a luat-o, deși speram să i-o dea mai bine Barbie. Jocul de cuvinte e accidental.

Junior a scăpat cu viață din altercația cu Barbie, și s-a dus cu bulionul  pe el la Angie, să-i spună că l-a omorât.  Yes, I killed the evil villain, now fuck me! Doar că lucrurile nu-s atât de simple, și Angie e inamovibilă în ceea ce privește părerile ei despre Junior. Și normal, când cretinul te ține în lanțuri n-ai cum să fii prea cooperantă.

Tatăl cretinului se vrea a deveni un fel de variantă întunecată a lui Jim din Terra Nova, nu atât un șerif/om al legii, cât o formă de lider (cu intenții mai meschine) al comunității. Pentru un motiv anume, ăia pe care se enervează o termină rău de tot de fiecare dată.

În episodul trecut a fost Duke, în episodul ăsta e vorba de preotul comunitar. Popa Pipă, cum i se mai spune, având în vedere că fumase ceva nasol și era sub influență. Nu știu cât a durat influența, dar Popa Pipă s-a dus în casă la Duke să dea foc la niște documente care probabil îl incriminau cu ceva atât pe el cât și pe Big Rennie (tatăl cretinului). Da, ați ghicit, îi plăcea și fumul și-i plăcea și focul. Aș băga mâna-n foc că-i plăcea și să se ardă, dar deocamdată n-am dovezi concludente. :))

Pe timpul ăsta, puștii ăia inteligenți fac măsurători la dom și găsesc un câine rămas fără stăpân, după ce acesta fusese secționat brusc de apariția domului. Picioarele rămăseseră pe interior, fapt care explica mirosul intens de sub dom și usturimea ochilor populației: îi miroseau ciorapii.

Cățelul își iubise foarte mult stăpânul. Atât de mult încât după ce a stat lângă picioarele lui o zi întreagă (sau două, sau trei, sau cât naiba trecuse de la apariția domului), a plecat brusc după puștani când l-au strigat, fără ca măcar să se uite înapoi. And not a single fuck was given that day. Mă mir că n-a tras și-o urinare, așa, de „la revedere”.

Ce mă perplexează pe mine e ce s-a petrecut cu partea din om rămasă dincolo. De ce a fost târâtă? Dacă o luau ăia de la armată, n-ar fi luat-o pe targă, sau în pungi, în funcție de gradul de mortificare al reminiscențelor (teoretic, ar putea fi încă în viață stăpânul, dar fără picioare)? Există vreun monstrălău, alien Espheni sau canibal stifănkingist care mănâncă victimele domului? Brr… spooky!

Jurnalista cică tot încerca să le atragă atenția la soldați, și-a fost nevoită să se dezbrace la un moment dat. Noi n-am văzut, dar dacă ar fi făcut-o presupunem că ar fi apărut găuri circulare de circa 5-6 cm în diametru pe suprafața domului. 

Află ulterior că era vorba de un dom, prin intermediul postului de radio, și face publică toată treaba. Gata, s-au ars toți, acum își pun problema dacă au resurse limitate de oxigen sau nu. Ceea ce e ironic, dat fiind că dacă nu e oxigen, n-au cum să se ardă. :))

În ultimă instanță, popa bagă documentele-n coș, dă foc la hârtii (clișeic, de ce nu le-or scoate americanii ăștia afară din casă și le dau mereu foc în coșuri?) și dă și-un picior în el, preventiv, că era cam departe de perdea și nu era plauzibil incendiul dacă n-o făcea.

Tăticuleeeee, și ce incendiu s-a iscat! Ardea totul pe-acolo, ziceai că e concert Paraziții cu Mr. Levy! Logic, concluzionăm că Duke avea pureci și dăduse cu motorină peste tot ca să scape de ei. Așa se explică și faptul că pe popa l-a mâncat în fund să dea foc la hârtii.

WTF?

Și în timpul în care popa ardea în casă, oamenii pe afară erau în extaz! Era un fel de Cenaclul Flacăra ad-hoc, se strânseseră toți să facă vocalize. Erau și foarte mulți dobitoci care întrebau unde-s pompierii, ceea ce m-a amuzat enorm dat fiind că ei erau sub dom și pompierii afară, fapt care se știa în tot orașul de la începutul primului episod. 

Numai bine că apare poliția, formată din ultimii trei oameni ai legii rămași sub dom, dintre care unul era frate cu Rusty pompierul, iar celălalt era dezaxat complet și paranoic nevoie-mare. Până să apuce dezaxatul să tragă focurile de armă, intră Barbie la vorbitor și-i coordonează pe toți să vină cu furtune și găleți.

Între timp, Linda, ajutoarea de șerif, (care devenise șerifă interimară) sare și-n foc ca să-l salveze pe popa. Și reușește. Pune și întrebări, dar atât popa cât mai ales Big Rennie se pricep la răspunsuri și evită problemele. Oare? Eu suspectez că ea miroase ceva, dar nu lasă să se vadă asta. Așa văd eu personajul ei.

Big Rennie demolează casa lui Duke cu buldozerul, probabil ca să se asigure că orice o fi vrut să ascundă nu va mai fi găsit. Dar tensiunea e departe de a se fi consumat, că poliția e pusă pe fapte, și individul paranoic îl omoară pe fratele lui Rusty într-un acces de furie și (evident) paranoia.

Linda e distrusă și are deja al doilea polițist mort în brațe în decurs de două episoade. În ritmul ăsta îl depășește pe George R.R. Martin până la finalul sezonului. 

Ce mai previzionez pentru viitor? Faptul că Junior va face o greșeală care-i va fi fatală. Dap, Junior moare. În schimb, nu cred că va muri Angie, dat fiind că-n carte în punctul ăsta era deja moartă din câte am înțeles, și cum ăștia o țin în viață, pariez c-o salvează cineva cu care va face sex mai târziu.  Barbie, puștiul inteligent, sau, de ce nu, jurnalista! 

Linda ajunge noua șerifă, în timp ce Big Rennie ajunge un fel de Guru al orașului, și are tot felul de planuri proprii. His own agenda, cum s-ar spune. Popa mai fumează niște iarbă, și mai face încă o prostie, maxim două – da frumoase. În niciun caz șase.

Cam atât pe săptămâna asta, revenim cu noi informații de sub Dom peste câteva zile.

Indru, The Writer, Out.

Valar Morghulis!