F1: Marele Premiu al Austriei.
F1: Marele Premiu al Austriei 2018
INFO
PRIMUL GRAND PRIX
1970
NUMAR DE TURURI
71
LUNGIME CIRCUIT
4.318 KM
DISTANTA TOTALA
306.452 KM
RECORD CIRCUIT
1:07.411
Mercedes a confirmat din plin statutul de favorită în Marele Premiu al Austriei, în care a introdus îmbunătățiri aerodinamice majore la monopost la numai o săptămână după update-ul pentru unitatea de propulsie de la Paul Ricard.
Pe circuitul Red Bull Ring, Valtteri Bottas a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări și va pleca din pole position după ce a fost cronometrat cu 1:03.130.Finlandezul va fi urmat pe prima linie a grilei de start de coechipierul său Lewis Hamilton, care a fost mai lent cu numai 0.019 secunde.
În plus, ambii piloți vor lua startul în cursă cu pneuri supersoft, folosite pentru a stabili cel mai bun timp personal în Q2, în condițiile în care rivalii vor utiliza pneurile de compoziție mai moale ultrasoft.
Ferrari și-a adjudecat a doua linie a grilei de start prin Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen, poziționați la circa trei zecimi de secundă de lider, în timp ce Max Verstappen va lua startul de pe poziția a cincea pentru Red Bull.
Haas continuă evoluțiile bune din ultima perioadă după ce Romain Grosjean a reușit să ocupe locul 6 în fața lui Daniel Ricciardo, într-o sesiune în care australianul nu a avut ritmul așteptat. Kevin Magnussen a completat performanța lui Grosjean prin locul 8, în timp ce Renault a monopolizat a cincea linie a grilei de start prin Carlos Sainz și Nico Hulkenberg.
McLaren a avut parte de o nouă sesiune dezamăgitoare, întrucât Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne au ocupat doar locurile 14 și 16, însă vor câștiga câte o poziție datorită retrogradării lui Charles Leclerc cu 5 poziții pe grilă de pe 13 pe 18.
Austria - Rezultate Calificări:
UPDATE
Vettel a fost penalizat cu 3 poziții pe grila de start pentru că l-a încurcat pe Sainz în timpul unui tur rapid de circuit în a doua parte a calificărilor. Vettel a admis că a greșit, însă a menționat că nu l-a văzut pe pilotul Renault în oglinzi și nu a fost informat de la boxe că rivalul său este într-un tur cronometrat.
În schimb, comisarii de cursă au considerat că Vettel este vinovat din cauza faptului că a rulat prea încet pe traiectoria ideală a circuitului. În urma acestei decizii, Vettel va lua startul în cursa de pe locul 6.