Formula 1

[F1][bsummary]

Fotbal Intern

[Fotbal Intern][bsummary]

Filme online

[Film][bsummary]

Jocuri/Games

[Jocuri][bigposts]

Seriale

[Seriale Noi][bsummary]

Turul Frantei 2019

[ciclism][bsummary]

Seriale Terminate

[Seriale terminate][twocolumns]

Red Bull Romaniacs 2018 Sibiu



Red Bull Romaniacs 2018 – Ediția Aniversară de 15 ani – Sibiu 24-28 Iulie



Cel mai dificil raliu hard enduro din lume a ajuns la cea de a XV-a editie si va asteapta la Sibiu intre 24 si 28 iulie. Red Bull Romaniacs va aduce și în acest an impreuna cei mai buni rideri din lume, pentru o ediție record, la start urmând să fie reprezentate 53 de națiuni. Totul a început în 2004 cu o aventură considerată aproape imposibilă, dar care a crescut an de an și care a ajutat la dezvoltarea enduroului pe plan global.


O îmbinare între tradiție și nou, așa ar putea fi caracterizat traseul acestei ediții, care, pe lângă zone noi, va avea incluse și secțiuni pe care s-a concurat la ediția inaugurală. “20 helpers”/ „20 de ajutoare” este unul dintre locurile în care vom putea vedea cât de mult a evoluat acest sport – și asta deoarece nu va mai fi nevoie de ajutor, comparativ cu 2004. Ca de fiecare dată, vor fi zone în care enduriștii vor fi nevoiți să își pună la lucru toate abilitățile, porțiuni aproape imposibile, în care se va cerne plutonul, și secțiuni în care aceștia să aibă răgaz să admire peisajele mirifice care înconjoară traseul celui mai dificil raliu hard-enduro din lume.

Totul va începe cu ceremonia de deschidere programată pe 23 iulie, ora 17:00, în Piața Mare din Sibiu. Va fi o paradă a steagurilor tuturor celor 53 de națiuni prezente, un dialog cu riderii clasei Gold (cel mai dificil traseu din raliu) urmat de o demonstrație pe traseul de la Prolog.




„Prologul este show-ul pe care noi dorim să îl oferim orașului. În fiecare an sunt zeci de mii de sibieni și turiști care vin să vadă un eveniment unic în România, un eveniment ce aduce de fiecare dată faimă orașului Sibiu. În același timp, e și primul test pe care concurenții trebuie să îl treacă, un test greu, dificil, dar care îi bagă în priză pentru cele patru zile de offroad ce urmează”, spune Andy Fazekas.

După startul ceremonial din Piața Mare, pe 24 iulie, urmează startul propriu-zis în raliu, dimineața fiind programate calificările pentru prolog și, începând cu ora 17.00, finalele. Prologul este showul urban în urma căruia se stabilește ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. Cum ediția 2018 se dorește a fi una epică, traseul din acest an este unul care va rămâne cu siguranță în memoria concurenților.




Odată încheiată aventura urbană, urmează patru zile de off-road – în acest an traseul a trei dintre ele ajunge în zona Petroșani, urmând să se parcurgă chiar și secțiuni din mine dezafectate.

Așa cum spune tradiția, raliul se va încheia cu finișul de pe dealul Gușteriței, situat lângă Sibiu, un loc garnisit, ca în fiecare an, cu obstacole menite să îi facă pe concurenți să se bucure că au ajuns la sosirea celei mai dure competiții de cinci zile din lumea sporturilor cu motor pe două roți.

Concurenții

Și în 2018, concurenții și-au putut alege, în funcție de abilități și timpul de pregătire avut la dispoziție, una dintre cele patru clase: Gold, Silver, Bronze și Iron, unde Gold are cel mai dur și lung traseu din concurs.

Sunt concurenți care literalmente vin de la capătul pământului pentru a lua startul la Red Bull Romaniacs, iar la ediția din acest an găsim pe lista de națiuni nume precum: Insulele Virgine Britanice, Vanuatu, Costa Rica, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Taiwan, Coreea de Sud sau Malaezia. Într-un clasament al țărilor, Marea Britanie are cel mai mare număr de rideri, fiind urmată pe podium de Australia și Germania.




Printrele numele mari din enduroul extrem, care vin să lupte pentru podium, îi găsim pe: Graham Jarvis, britanicul cu șase titluri și riderul supranumit „Regele Carpaților”, Jonny Walker (Marea Britanie), dublu câștigător al raliului, Wade Young (Africa de Sud), Alfredo Gomez (Spania), Taddy Blazusiak (Polonia), Mario Roman (Spania), Paul Bolton (Marea Britanie), Manuel Lettenbichler (Germania).

O serie de rideri români vor încerca să își depășească limitele în această ediție, ce se anunță istorică, a Red Bull Romaniacs, iar printre aceștia îi găsim pe: Emanuel Gyenes, singurul pilot din lume care a terminat toate edițiile organizate până în prezent și are și câteva podiumuri la activ, Dani Oțil, un rider care a izbutit clasări pe podium și care debutează în acest an la Silver, dar și pe Razvan Avramescu și Catalin Pavel, rideri care au deja câteva finișuri la activ.




Programul Red Bull Romaniacs 2018

Duminică, 22 iulie

10:00 – 22:00 Verificări tehnice și administrative (riders paddock Stadionul AS Voința și Hotel Ramada)

 Luni, 23 iulie

10:00 – 22:00 Verificări tehnice și administrative (riders paddock Stadionul AS Voința și Hotel Ramada)

17:00 – Startul festiv, Piata Mare, Sibiu

 Marți, 24 iulie

08:30 – Clasa Bronze, Calificări Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

10:00 – Clasa Silver, Calificări Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

11:00 – Clasa Gold, Calificări Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

11:30 – Clasa Iron, Calificări Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

17:00 – Prolog – Finalele, Bd-ul Coposu, Sibiu

Miercuri, 25 iulie – Sâmbătă, 28 iulie

Zile de off-road

Sâmbătă, 28 iulie

11.30 – Finișul oficial al raliului, Dealul Gușteriței, Sibiu

22:00 – Race Party, Sibiu

Sursa: FRM