8 ani fara Patraulea !

Un zâmbet nu costă nimic dar valorează mult.
El îi imbogaţeşte pe cei ce-l primesc, fără să-l sărăcescă pe cel ce-l oferă.
Un zâmbet nu durează decât un moment, dar amintirea lui durează o veşnicie.

Parcurgand un drum lung si nu usor, dedicandu-se teatrului si filmului, aducand la viata personaje care vor ramane in cartea de aur a comediei romanesti, Jean Constantin  se pare ca a gasit  cheia catre nemurire.

Indragitul actor de comedie s-a nascut la Techirghiol, in 21 august 1927, intr-o familie multi-etnica, mama sa fiind de etnie greceasca, iar tatal de etnie rroma. O foarte mare perioada de timp opinia publica a crezut ca actorul a fost nascut in 1928, lucru pe care Jean Constantin nu s-a grabit niciodata sa il infirme. De precizat si faptul ca numele sau de familie era Jean si nu Constantin.

Apartenenta actorului la etnia rroma a starnit mereu controverse. Actorul nu a confirmat niciodata aceste zvonuri, limintandu-se la a spune doar: "Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de rrom si am convins etnia si nu numai, ca sunt de al lor". Comunitatea de rromi din Constanta a intarit spusele acestuia, declarand ca Jean Constantin era cunoscut in oras ca grec, si nu ca un roman de etnie rroma.

La varsta de 15 ani, Jean Constantin a fost hamal în port, alaturi de Ilarion Ciobanu.

„Era un tip simplu, nu i-a fost rusine sa faca munca de jos", isi aminteste Sebastian Papaiani.  Actorul a mai povestit că  Jean isi manifesta hazul nebun si-n viata reala.
 „Stiti cum si-a obtinut el casa, în Constanta, pe vremea comunistilor? S-a dus cu tot cu nevasta, cu plapuma, cu caţel si cu purcel în biroul primarului si i-a zis: «Eu dorm aici si raman la dumneata în birou dacă nu-mi dai casa. Pe primar l-a busit rau rasu' şi a doua zi i-a făcut rost de casa",  a povestit Papaiani.

O poză cum n-ați mai văzut Jean Constantin-grănicer. Orșova 4 mai 1950

Actorul de comedie a cochetat cu lumea artistica inainte de a-si incepe cariera. Prima sa slujba a fost de normator intr-o fabrica din Constanta. Aici pune bazele unei brigazi artistice. La sfarsitul anului 1957 debuteaza ca artist pe scena Teatrului de Stat "Fantasio", fiind cooptat in nou-infiintata sectie de estrada. De la inceputul anilor 1960, Jean Constantin isi incepe cariera de actor si apare in pelicule de succes precum Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969) si Canarul si viscolul (1969).

Ca si actor, Jean Constantin se remarca in rolurile de comedie din seria B.D..

In 1973 incepe colaborarea cu Sergiu Nicolaescu si urmeaza un lung sir de filme de succes: Nemuritorii (1973), Toate panzele sus (1976), Revansa (1978), Nea Marin miliardar (1979). Spre sfarsitul carierei, Jean Constantin apare in filmul lui Vlad Musatescu Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006), iar ultimele sale filme, Supravietuitorul (2008) si Poker (2010) au fost regizate de vechiul sau colaborator Sergiu Nicolaescu.

Într-unul dintre ultimele sale interviuri (în ultimii ani a acordat foarte puţine - n.r.), realizat de postul de televiziune Focus TV din Buzău, Jean Constantin vorbeşte cu umor despre diferite aspecte ale vieţii. Vă prezentăm în continuare fragmente din interviul acordat postului Focus TV din Buzău.

Despre actorie: 

• „Îmi place să joc şi-n filme, şi-n teatru, că din teatru am venit. Am jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în „O scrisoare pierdută" pe Pristanda, în regia lui Beligan. Am jucat, pe unde n-am jucat la viaţa mea! Mă cunosc spectatorii, dacă-i zi! Noaptea-i mai greu!" 

• Pe vremea lui Ceauşescu: „Nu prea ne dădeau aşa bani, nici azi nu ne dau prea mulţi. Păi dacă eu am 80 de filme la viaţa mea şi-acum am o maşină şi un apartament... Mulţumesc, pe cuvânt, că Dumnezeu mi-a dat sănătate. Rezist eroic."

 Despre căsnicii: 

• „Prima soţie a fost Mioara Mocanu de la Galaţi. Eu am început activitatea teatrală la Casa de Cultură din Constanţa, unde am mânuit păpuşi. Era instructoare la Casa de Cultură a studenţilor şi ne învăţa să mânuim păpuşile. Până la urmă ne-am căsătorit. 

• Ultima mea soţie - că trei au fost toate şi nu le-am atins nici cu o floare - e Jean Elena, care a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti 40 de ani. Când am jucat «O scrisoare pierdută», ne-am cam împrietenit. Este fosta soţie a lui Gheorghe Cozorici. Nina este şi rămâne o doamnă extraordinară, o soţie rară. E frumoasă. N-are ea un ochi, dar e frumoasă." 

Despre filme: 

• „Eu am avut noroc la viaţa mea de un colectiv extraordinar. Vorbesc despre cel de la «Toate pânzele sus» şi de la celelalte filme pe care le-am făcut. Eram o familie. M-a marcat «Toate pânzele sus», mai ales Ismail: Acuma mâncam pe urmă luptam. Asta faceam".

Despre copilărie: 

• „Eram şapte copii la părinţi şi era foarte greu. Tata a fost arhitect şi avea de făcut nişte clădiri la Bucureşti şi am stat cu dânsul vreo trei-patru ani. Şi apoi m-am mutat înapoi la Constanţa".

Despre prieteni: 

• „Am colaborat foarte bine cu Toma Caragiu. E un actor mare, mă mai certam cu el din când în când. Eu făceam naveta de la Constanţa şi mă aştepta în gară cu toată trupa, iar el comenta. Şi îl întreba cineva: «Ce aveţi domnu' Caragiu?» Şi el gemea: «Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară. Paştele mamii lui de ţigan! Îl omor şi o să fie un ţigan în minus în ţară!». Sergiu Nicolaescu zicea: «Chema-ţi-l pe Jean de la Constanţa că am nevoie de un hoţ de buzunar»". 

Despre public şi meserie: 

• „Pentru public am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Eu m-am achitat cu credinţă de fiecare dată. Vârsta îşi spune cuvântul, oricât zicem noi că rezistăm, că facem! Inima rămâne tânără, dar nu se poate. Ne cheamă Doamne!". 

"Pentru public am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Eu m-am achitat cu credinţă de fiecare dată."

 Jean Constantin actor (1927-2010)