Turul Frantei

Nu am sa uit niciodata prima intalnire cu Turul Frantei. 

Era o zi torida de vara si butonand telecomanda am poposit pe Eurosport. O gramada de ciclisti rulau pe drumurile Frantei in timp ce fundalul sonor era acaparat de doi "nebuni" frumosi.
Cei doi Radu, Naum si Banciu, te purtau ca prin vis prin istoria, cultura, viata turului si a Frantei.
Unul rarait, celalalt mereu serios si discutand cand in romana, cand in franceza, glumind, informand, atragand atentia asupra unui eveniment minunat.
Era era colosilor Ullrich, Armstrong, Basso sau Pantani...o era care acum nici nu mai exista.
Sunt 7 ani de Turul Frantei stersi de catre autoritati si eu spun ca e o prostie.

Sa revenim.

Alaturi de cei doi nebuni de pe Eurosport am descoperit acest minunat tur. Nici nu stiu ce era mai interesant.

Luptele rutierilor, peisajele impresionante sau geografia, istoria, arta culinara, glumele cu care cei 2R condimentau acele ore!!

Era etapa de munte si Ullrich mergea lejer in spatele lui Armstrong. Apoi urmeaza o catarare grea si parca-l si vad pe Lance cum se ridica si incepe sa pedaleze cu o cadenta impresionanta, germanul incearca sa reactioneze dar....dar nu poate sa tina ritmul....si se duce Lance al meu si castiga primul tur al Frantei din cele sapte castigate si care acum, nu se regasesc pe niciunde.

Sa vezi nebunie de comentariu pe aia doi...mureai de ras cu ei...si stiti ceva? Nici nu-mi pasa daca era sau nu dopat. Pentru ca mai toti erau.

Imi pasa ca omul ala, Lance, a invins cancerul si apoi a venit in Franta sa scrie istorie.

Daca aveti cum, urmariti Turul Frantei. Este ca un concediu de doua, trei ore, o evadare care lasa in urma rutina zilnica si te poarta prin diverse secole, dezvaluindu-ti minuni arhitecturale si naturale, localitati in sarbatoare si o mare iubire si pasiune pentru ceea ce nu este un simplu sport sau o simpla competitie.

O buclă de istorie

Tour de France a fost organizat prima dată în 1903 pentru a promova și implicit pentru a mări vânzările ziarului L'Auto, strămoșul actualului L'Équipe. Dintre cele 3 Grand Tour-uri, Tour de France, Giro d'Italia și Vuelta a España, Turul Franței este cel mai vechi și este considerat cel mai prestigios atât de fani cât și de cicliști. Cu excepția perioadelor războaielor mondiale, Turul Franței a fost organizat în fiecare an, caracteristic având tricoul galben (maillot jaune), obicei instituit în 1919, probabil pentru a reflecta culoarea specifică a hartiei pe care era publicat L`Auto.

Prima ediție a fost planificată inițal în perioada 31 mai - 5 iulie 1903 în cinci etape, cu plecare din Paris și opriri în Lyon, Marseille, Bordeaux și Nantes, înainte de întoarcerea în Paris, dar ulterior a fost adăugat și Toulouse pentru a sparge distanța prea mare din sudul Franței dintre Mediteraneană și Atantic. Maurice Garin a dominat prima ediție, câștigând prima și ultimele două etape, în condițiile în care mulți cicliști au renunțat după prima etapă din cauza efortului fizic prea mare. Misiunea cotidianului L`Auto a fost îndeplinită, pe perioada turului vânzările dublându-se.

Formatul turului s-a schimbat de-a lungul timpului. Inițial, acesta desena perimetrul Franței. Cursele desfășurate pe perioada nopții au fost abandonate după al doilea sezon, deoarece cicliștii puteau trișa, arbitrii neputând fi la fel de vigilenți ca ziua.
În 1944, L'Auto este închis pe motiv că articolele publicate erau considerate pro Germania. Drepturile asupra Tour-ului au fost preluate de guvern. Ulterior a apărut și un fapt inedit, L'Équipe, urmașul lui L'Auto, și Le Parisien Libéré aveau La Course du Tour de France iar Sports și Miroir Sprint promovau La Ronde de France. Ambele aveau cinci etape. Turul cotidianului L'Équipes a fost mai bine organizat și a reușit să strângă un public mai numeros datorită echipelor naționale care au avut succes înainte de război.
De-a lungul anilor, dopajul a devenit o problemă majoră culminând cu decesul lui Tom Simpson în 1967 după care cicliștii au intrat în grevă, deși organizatorii au considerat că au fost provocați de sponsori. Uniunea Internațională a Cicliștilor (Union Cycliste Internationale) a introdus astfel limite de distanțe zilnice și au impus zile de odihnă și teste pentru cicliști.
În anii '70, turul a fost dominat de Eddy Merckx care a câștigat de cinci ori la General, de două ori Clasificarea Montană și de trei ori la Puncte și un record de 34 de etape.
În 1993, cei de la Amaury Group devin proprietarii L'Équipe, aceștia formează Amaury Sport Organisation (ASO) pentru a superviza operațiunile proprii sportive, deși Tour de France este organizat de o subsidiară, Société du Tour de France.


Hai sa discutam putin despre aceasta competitie extraordinara care atrage o asistenta impresionanta si sa punctam cateva repere.

Unii dintre voi le cunosc, altii nu si de aceea e bine sa prezentam Turul Frantei asa cum se cuvine.

Durata Turului Frantei este de 23 de zile, timp in care se parcurg peste 3000 de km. In fiecare an organizatorii aleg un traseu diferit, singura constanta a acestui tur fiind etapa de final, una care ofera un spectacol fara egal si un sprint magnific pe celebrul Champs-Élysées.

Desi se cheama Tour de France ( turul Frantei), nu putine au fost momentele cand traseul acestei competitii a parasit granitile tarii si s-a desfasurat in Italia, Belgia, Germania, Spania, avand la un moment si etapa in Marea Britanie.

Pentru 2018, însă, cu excepția unei vizite scurte de aproximativ 15 kilometri în Spania în timpul etapei 16, al 105-lea Tour de France nu va ieși niciodată din granițele Franței. Cicliștii vor traversa  36 de departamente (echivalentul județelor noastre).

Fiecare zi a cursei este cunoscută ca o "etapă", iar etapele pot dura până la șase ore. La sfârșitul fiecărei zile, ciclistul care trece primul linia de sosire este "Câștigătorul etapei".

În total, există 21 de etape în cele 23 de zile, deci sportivii primesc doar două zile de odihnă pe toata durata turului! 

Turul Frantei 2018

Anul acesta, Turul Frantei incepe sambata, 7 Iulie, prima etapa fiind intre Noirmoutier-en-l'Île si Fontenay-le-Comteat Vendée. Acestea sunt în Pays de la Loire, care se află pe coasta de vest a Franței. Etapa are 189 de km si se desfasoara pe un traseu plat. ( o sa prezentam fiecare etapa separat cu detalii si informatii utile)

Prima etapa a turului este numita: Le Grande Départ si este un adevarat motiv de sarbatoare pentru francezi, ziua fiind plina de petreceri.

In acest an, distanta turului este de 3.329 de km iar cele 21 de etape sunt:

8 etape de plat.

5 etape de colina

6 etape de munte

2 etape de contra-timp ( una pe echipe si una individuala)

Ultima etapa este programata duminica, 29 Iulie, la PARIS.

Cateva lucruri interesante despre Turul Frantei:

• Cel mai tanar castigator: Henri Comet ( a castigat Turul Frantei la 19 ani in 1904);
• Cel mai in varsta castigator: Firmin Lambot ( a castigat Turul Frantei la 36 de ani in 1922);
• Sunt asteptati peste 15 milioane de spectatori pe tot traseul turului.
• Ultimul castigator este Chris Froome de la echipa Team Sky care, in 2017, a reusit sa-si adjudece cel de-al patrulea titlu de campion al Turului Frantei. A mai castigat in 2013,2015 si 2016.

Tricourile si titlurile puse in joc la Turul Frantei:

Am vorbit mai sus despre Castigatorul de etapa.
Castigatorul etapei nu este singurul care urca pe podium la sfarsitul fiecarei zile de concurs.
Pe langa premiul etapei, Turul Frantei ofera si alte premii, fiecare fiind reprezentat printr-un tricou colorat.

Tricoul Galben:

Cel mai ravnit tricou al turului este acordat ciclistului care are cel mai bun timp cronometrat.

Acesta se întocmește prin însumarea timpilor obținuți de fiecare ciclist în fiecare etapă. Ciclistul cu cel mai mic timp astfel totalizat, primește la sfârșitul fiecărei etape un tricou galben și dreptul de a porni primul în etapa următoare, îmbrăcat în respectivul tricou.

Ciclistul care primește tricoul galben după ultima etapă a Turului, cea de la Paris, este declarat câștigătorul Turului Franței.

Patru cicliști au câștigat câte cinci ediții ale Turului Franței:

Jacques Anquetil în 1957, 1961, 1962, 1963 și 1964

Eddy Merckx în 1969, 1970, 1971, 1972 și 1974

Bernard Hinault în 1978, 1979, 1981, 1982 și 1985

Miguel Indurain în 1991, 1992, 1993, 1994 și 1995 (primul care a obținut cinci victorii consecutive)

Tricoul Verde:

 

Tricoul verde este decernat liderului clasamentului pe puncte. La sfârșitul fiecărei etape se distribuie puncte primilor clasați. Astfel, se acordă mai multe puncte în etapele de plat și mai puține în cele de munte. Competiția pe puncte a fost creată în anul 1953, pentru a celebra 50 de ani de Tur. În acel an a fost denumită Grand Prix du Cinquentenaire și a fost câștigată de Fritz Schaer din Elveția.
În prezent, clasamentul pe puncte se întocmește prin adăugarea punctelor obținute pe parcursul etapelor și prin deducerea punctelor de penalizare. Punctele se acordă pentru primii cicliști care termină o etapă sau pentru primii care trec de sprinturile intermediare.


Un ciclist a câștigat competiția pe puncte de șase ori:
Erik Zabel în 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001

Un ciclist a castigat competitia pe puncte de cinci ori :
Peter Sagan in 2012, 2013, 2014, 2015, 2016

Un ciclist a câștigat competiția pe puncte de patru ori:
Sean Kelly în 1982, 1983, 1985, 1989

Tricoul Alb cu  Buline Rosii:

Liderul clasamentului cățărătorilor se distinge în pluton prin faptul că poartă un tricou alb cu buline roșii , inspirat de un tricou pe care Félix Lévitan, unul dintre primii organizatori ai Turului, l-a văzut în tinerețea sa la Vélodrome d'Hiver din Paris. Această competiție paralelă oferă puncte cicliștilor care ajung primii pe vârfurile dealurilor și munților

De departe este cel mai "greu ticou" al turului si daca nu ma credeti, haideti sa citim impreuna o mica povestioara.

Etapele cu adevărat montane au apărut în Turul Franței odată cu prima traversare a Pirineilor în anul 1910. În acel an, cicliștii au pedalat, sau mai degrabă au pășit, pentru prima dată pe Col d'Aubisque și mai apoi prin împrejurimile cățărării Tourmalet. Pe ambele cățărări cicliștii au rulat pe poteci create de catâri, având parte de niște experiențe dificile și foarte solicitante. Ei au aveau la dispoziție biciclete fără schimbătoare de viteze, erau nevoiți să-și care cauciucurile de rezervă pe umeri, iar rucsacurile pline cu mâncare, haine și unelte și le agățau de ghidoane. Organizatorul adjunct, Victor Breyer, însoțit de cel care propusese includerea Munților Pirinei pe traseul Turului, Alphonse Steinès, i-a așteptat pe cicliști la finalul lui Col d'Aubisque. Breyer scria apoi despre primul sportiv care ajunsese în vârful cățărării:

Corpul său dădea la pedale precum un robot pe două roți. Nu rula cu viteză, dar cel puțin înainta. Am alergat alături de el și l-am întrebat: „Cine ești? Ce se petrece în spate? Unde sunt ceilalți?” Aplecat peste ghidon, cu ochii fixați de-a lungul drumului, acel om nu și-a întors capul spre mine nicio secundă și nu a rostit niciun cuvânt. Și-a continuat cursa, virând și ieșindu-mi astfel din raza vizuală. Steinès i-a citit numărul și a consultat lista participanților. A rămas împietrit. „Acesta este François Lafourcade, un nimeni. S-a prins și a reușit să treacă toate obstacolele” ... A trecut un sfert de oră până ce și-a făcut apariția al doilea ciclist. Pe acesta l-am recunoscut imediat în persoana lui Octave Lapize. Spre deosebire de Lafourcade, Lapize mergea pe jos, pe jumătate sprijinindu-se de bicicletă, pe jumătate împingând-o. Dar față de predecesorul său, Lapize a vorbit, ba chiar din abundență. „Sunteți niște criminali, da, niște criminali!” A discuta ceva cu un om aflat într-o asemenea stare ar fi fost o dovadă de cruzime și de prostie

Un ciclist a câștigat competiția cățărătorilor de șapte ori:

Richard Virenque în 1994, 1995, 1996, 1997, 1999, 2003, 2004.

Doi cicliști au câștigat această competiție de câte șase ori:

Federico Bahamontes în 1954, 1958, 1959, 1962, 1963, 1964.

Lucien Van Impe în 1971, 1972, 1975, 1977, 1981, 1983.

Tricoul Alb:

Între 1975 și 1989 și apoi începând cu anul 2000, se întocmește și un clasament al celor mai buni tineri din cursă. Astfel, cel mai bine poziționat ciclist sub 26 ani, în clasamentul general, poartă un tricou distinctiv de culoare albă (franceză maillot blanc)).

Din momentul introducerii sale (1975), această competiție a fost câștigată de 29 de cicliști diferiți. Dintre aceștia, cinci au reușit ca de-a lungul carierei lor să se impună și în clasamentul general (Fignon, LeMond, Pantani, Ullrich și Contador). S-a întâmplat de trei ori până acum ca același ciclist să câștige în același an atât clasamentul celor mai buni tineri, cât și clasamentul general — Fignon în 1983, Ullrich în 1997 și Contador în 2007.

Doi cicliști au câștigat competiția celor mai buni tineri de câte trei ori:

Jan Ullrich în 1996, 1997, 1998. În acești ani, nu a existat un tricou distinctiv pentru această competiție.

Andy Schleck în 2008, 2009, 2010.

Ce se mai premiaza in Turul Frantei?

Premiul pentru cel mai combativ ciclist  se acordă zilnic ciclistului care animă cel mai mult etapa. De obicei, acest lucru se reflectă într-o evadare foarte lungă. Sportivul declarat ca fiind cel mai combativ poartă, în ziua următoare, numărul de concurs scris cu alb pe fond roșu. Asta spre deosebire de restul cicliștilor al căror număr de concurs este scris cu negru pe fond alb. De asemenea, se acordă un premiu și pentru cel mai agresiv concurent pe toată durata Turului.

Clasamentul pe echipe se întocmește adunând cei mai buni trei timpi realizați zilnic de componenții fiecărei echipe. Această competiție nu beneficiază de un tricou distinctiv, dar începând cu anul 2006, cicliștii echipei ce conduce la un moment dat acest clasament poartă numerele de concurs scrise cu negru pe fond galben. Până în 1990, respectivii purtau câte o șapcă de culoare galbenă. Echipele naționale cu cele mai multe succese în acest clasament sunt Franța și Belgia, cu câte 10 victorii fiecare.

Cred ca maine o sa va prezint etapele Turului din acest an si apoi echipele si vedetele.